Magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au decis vineri, 4 decembrie 2020, ca bătrânii cu vârste de 66, 75, 81 şi 87 de ani să nu mai fie cercetaţi în stare de arest preventiv, după ce au abuzat sexual o fetiţă de doar 10 ani.

Cei patru indivizi, cu vârste de peste 60 de ani, au ajuns în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată. Vineri, 4 decembrie 2020 magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au dispus pentru ei măsuri mai blânde.


Astfel, pentru Ioan Balmuş, în vârstă de 87 de ani, Grigore Ţăpuc, de 81 de ani şi Petre Trăscăuanu, de 75 de ani, instanţa de apel a decis ca ei să fie cercetaţi în stare de arest la domiciliu. Pentru Ion Măriuţa în vârstă de 66 de ani, instanţa de apel a decis revocarea privării de libertate, fără a se mai aplica o măsură preventivă.

„Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Ion Măriuţa,dacă nu este arestat în altă cauză. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 Cod procedură penală, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 04.12.2020 şi până la data de 02.01.2021 inclusiv, pentru următorii inculpaţii: – Ioan Balmuş , Grigore Ţăpuc., Petre Trăscăuanu, arestaţi prin încheierea nr. 52/DL din 01.12.2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 10222/279/2020. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaiilor B.I., Ţ. G. MI T.P., dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză şi plasarea acestora în executarea măsurii prevetive a arestului la domiciliu.

Cod procedură penală, impune inculpaţilor B.I, Ţ.G. MI T.P. obligaţia de a nu părăsi imobilele în care locuiesc, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului judiciar în faţa căruia se va afla cauza, măsura arestului la domiciliu urmând a fi executată la locuinţele inculpaţilor(…)”, se arată în decizie.

Copilă de 10 ani din Neamț, jucărie sexuală pentru mai mulți bătrâni diabolici. Cel mai în vârstă dintre ei are aproape 90 de ani

Faptele ar fi avut loc încă de anul trecut și ar fi continuat și anul acesta. Profitând de naivitatea fetei, dar şi de starea materială precare a familiei din care făcea parte, unul dintre indivizi ar fi ademenit copila cu sume modice de bani şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale. Unul dintre autori fusese cântăreţ bisericesc.

Comportamentul deviant al sexagenarului s-a aflat prin sat, iar fetiţa ar fi fost consiliată psihologic după implicarea primăriei din localitate şi ancheta desfăşurată de Direcţia de Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ.

Sursa:antena3.ro

Lasă un răspuns