Guvernul României a făcut plăţi, anul acesta, de 768.210.944 dolari pentru echipamentele militare.

Guvernul României a plătit suma de 768.210.944 dolari pentru echipamentele militare, în acest an, către SUA.

România a achitat Statelor Unite plăţi de aproape 1,2 miliarde dolari, în 2018, şi 1,1 miliarde dolari, în 2019. Potrivit unui raport al Agenţiei americane pentru Cooperare în Domeniul Apărării, din 4 decembrie.

Potrivit raportului, țara noastră a achiziţionat echipamente militare de aproape 575 milioane de dolari, în perioada 1950-2015. Plătile au crescut începând din 2017, atunci când România a început să aloce 2% din PIB pentru apărare.

MApN a achiziționat din SUA echipamente principale precum sistemele de rachete PATRIOT şi HIMARS, transportoarele blindate Piranha, dar şi pachetul logistic pentru aeronavele F-16, în care intră şi modernizarea acestora.

Câștiguri uriașe în pandemie pentru companiile militare

Conform Agenţiei americane pentru Cooperare în Domeniul Apărării, companiile americane au exportat echipamente militare în valoare de 175,08 miliarde de dolari, cu 2,8% mai mult faţă de anul 2019, când valoarea a fost de 170,09 miliarde dolari. Noteaza Monitorulapararii.ro

Prin programul Foreign Military Sales (FMS) au fost vândute echipamente militare în valoare de $50,78 miliarde de dolari. Restul, de 124,3 miliarde, au fost vândute prin contacte comerciale directe, se mai arată în comunicatul de presă al Agenţiei.

Sursa:alephnews.ro

Lasă un răspuns