Polonezii nu vor vaccinul
Scepticismul faţă de vaccinare este răspândit în Polonia. Mulţi refuză să se vaccineze împotriva coronavirusului. Între adversarii tradiţionali ai vaccinului se numără şi politicieni şi personalităţi din toate domeniile, relatează Deutsche Welle.
„Nu mă voi vaccina”, a declarat recent Janusz Kowalski, secretar de stat în Ministerul Avuţiei Publice, în cadrul unui interviu acordat portalului Wirtualna Polska. „Aceasta este o chestiune de libertate şi de decizie individuală.”
O chestiune de libertate este vaccinul şi pentru asociaţia antivacciniştilor polonezi STOP NOP (stopaţi reacţiile nedorite ale vaccinurilor”, care nu se opun în ultimele luni doar vaccinării ci pun sub semnul întrebării existenţa coronavirusului. Forumul lor a devenit postul de televiziune privat, finanţat din donaţii, NTV din Wrocław. Fondatorul şi şeful său, Janusz Zagorski vrea să demaşte minciunile legate de COVID-19, după cum a declarat el pentru DW. Teoria sa este: „pandemia este un instrument prin care puternicii lumii acesteia vor să preia controlul asupra creierelor noastre.” În cadrul vaccinării se implantează sub piele microchipuri care pot transmite toate datele despre acel om. „Astfel un om va putea fi scanat la fel cum sunt scanate astăzi mărfurile în magazin”, a declarat politologul Zagorski.
Hanna Lis, o cunoscuta ziaristă poloneză a postat recent un mesaj pe Twitter, iar reţelele de socializare au luat foc în Polonia. Lis a relatat că a avut cândva un şoc anafilactic. Acea reacţie alergică a fost „trauma cea mai mare pe care a trăit-o”. Chiar dacă ea nu a spus în mesaj ce a provocat acel şoc, acesta a declanşat o dezbatere aprinsă privind posibile efecte secundare ale noilor vaccinuri anti-coronavirus. Au fost citate frecvent mărturii din Marea Britanie şi SUA despre persoane vaccinate care au manifestat ulterior reacţii anafilactice.
În Polonia foarte mulţi oameni manifestă nesiguranţă în debutul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului. De altfel, Polonia este una din cele mai sceptice ţări europene în privinţa vaccinurilor în general.
Despre o „propagandă de succes umflată cu pompa” vorbeşte şi sociologul şi expertul în probleme de sănătate Tomasz Sobierajski de la Universitatea Varşovia. El nu este de acord ca scepticii să fie etichetaţi drept „tâmpiţi”, relateaza ziarul Gazeta Wyborcza.
Faptul ca in productia vaccinurilor sunt folosite celulele de embrioni avortati ,constituie un motiv in plus pentru polonezi in a refuza vaccinul.