Vacciniștii Streinu-Cercel și Alexandru Rafila sunt plătiți de ani de zile de compania Pfizer

Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel au încasat de la compania Pfizer – co-producătoarea vaccinului Pfizer/BioNTech – Comirnaty, injectat în masă în România – sute de mii de lei în ultimii ani, conform documentelor disponibile pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentelor.

Cazul încalcă deontologia profesională și îi aruncă în incompatibilitate ca promovatori ai vaccinurilor realizate chiar de cei care i-au plătit. Colegiul Medicilor și Agenția Națională de Integritate ar trebui să se autosesizeze automat. Dacă cei doi au militat în sferele înalte ale comandamentului anti-Covid și pentru cumpărarea vaccinurilor de la firma Pfizer, cazul trebuie să intre și în atenția DNA.

„Peste 3000 de doctori romani, sponsorizati de Pfizer!” suna avertismentul de pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentelor însoțit de link-ul către sponsorizările primite de medici din România în 2019. ActiveNews a luat la puricat site-ul ANM și a descoperit că cifra este cu mult mai mare. 3944 de cadre și instituții medicale au fost sponsorizate de Pfizer cu sume de milioane de lei numai în 2014!

Acesați acest link și mergeți la litera P, pentru a vă minuna și Dvs. Veți găsi un dosar mare cu declarațiile sponsorilor din industria farmaceutică grupate pe alte dosare dispuse în ordine alfabetică. Din păcate doar din 2014 încep aceste raportări. Altfel am fi putut afla, de exemplu, cât a încasat de la Pfizer Alexandru Rafila pe Societatea Română de Microbiologie din 2013, de când e președintele ei.

Conform sursei numite, descoperim că ONG-ul lui Rafila a primit în 2014 de la Pfizer un Grant de 44.847 lei și două sponsorizări de 22.137 lei, respectiv 31.293 lei, iar Adrian Streinu Cercel a încasat de la Pfizer pentru „Activitate de conferențiere/Consultanță” sumele de 2.200, 2.225, 2.250, 2.250, 2.250 (de trei ori la fel) și 4.400 (aici a vorbit mai mult, se pare).

Din anul 2015 apar două rubrici – declarațiile sponsorilor și declarațiile beneficiarilor. Ce ni se pare că ține de domeniul Agenției Naționale de Integritate și a ANAF-ului este că în cazurile pe care ne-am gândit să le cercetăm, cum ar fi cel al membrilor familiei Streinu-Cercel, de multe ori declarațiile beneficiarilor nu se potrivesc cu cele ale sponsorilor, în sensul în care beneficiarii au „uitat” să raporteze calupuri întregi de sponsorizări.

Pentru anul 2015 link-urile electronice pentru beneficiari și sponsori nu funcționează ci doar un singur link, cu declarațiile depuse de beneficiari pe hartie. Care, de multe ori nu se pupă cu cele ale firmelor farmaceutice internaționale. Cum spuneam, Cercel-tatăl lipsește de la sponsorizări pe anul 2015, ceea ce este imposibil. Pe listă este prezentă doar fiica lui, Anca Streinu Cercel, care lucrează întâmplător la același Institut „Matei Balș” unde tatăl ei e director. Anca Streinu Cercel apare doar cu vreo 3000 de euro de la Merck Sharp dar cu nu mai puțin de 54 de sponsorizări de la compania Abbvie, care totalizează o sumă aproximativă de 100.000 lei. Dacă aveți mai mult timp adunați Dvs pentru a ști mai exact. Lista e AICI.

Asociația Societatea Română de Microbiologie condusă de Alexandru Rafila apare în 2015 cu 17 contracte de sponsorizare de la BigPharma: Sanofi, Merck, Glaxo, Abbvie, Johnson și, bineînțeles, Pfizer. Cu natura declarată „sponsorizare mijloace financiare”, sumele în jurul cărora se învârt sponsorizările sunt de la 4000 la 48.000 lei. De la Pfizer, Societatea lui Rafila a încasat în martie-aprilie 2015 suma de 25.200 lei, în septembrie 22.500 și în noiembrie doar 4443,40 lei. Lista cu toate sponsorizările, AICI.

Pentru 2016 baza de date s-a mai modernizat. Astfel, dintr-o singură căutare aflăm că în anul 2016 Familia Cercel a beneficiat în 2016 de nu mai puțin de 70 de „sponsorizări”, conform declarațiilor depuse de sponsori la ANM. Dar potrivit declarațiilor depuse la ANM de ei înșiși – Anca și Adrian Streinu Cercel – sponsorizările ar fi „doar” 57. Iar dacă la prima categorie apar 6 sponsorizări de la Pfizer, la cea întocmită chiar de ei trei s-au pierdut pe drum.

Așadar să ne luăm după declarația Pfizer, că doar ei știu mai bine cât și cui au dat. Conform datelor transmise de Pfizer la ANM, în 2016, Familia Cercel a primit pe persoană fizică LEI 2276, 4596, 1800, total 8672 lei iar EURO 597.39 și 2806.80 plus USD 2821.

În 2016 Pfizer a sponsorizat 941 de medici și instituții medicale din România, conform declarațiilor oficiale depuse la ANM.

În 2016, ONG-ul lui Rafila apare cu 9 sponsorizări medii și mari dar nu de la Pfizer.

În 2017, Familia Cercel apare la sponsori cu 55 de sponsorizări și la beneficiari cu doar 39 de declarații. 16 s-au pierdut, din nou, pe drum.

Din cele 55 după care o să ne ghidăm, de la Pfizer, Familia Cercel a primit 6 sponsorizări, a câte 97.44 lei și 971.96 euro – „participare eveniment Pfizer”, Adrian Streinu Cercel,  respectiv „activitate de conferențiere/consultanță” 2223 plus 4446 lei – el, apoi 2700 – ea și 2700 – el.

Societatea Română de Microbiologie a lui Rafila are 15 sponsorizări medii și mari în 2017, dar nici una, oficial, de la Pfizer. 

În 2017, Pfizer a sponsorizat 3047 medici, instituții și organizații medicale din România.

În 2018, Familia Streinu declară 25 de sponsorizări iar sponsorii declară 53 de sponsorizări dintre care 16 cu Pfizer, în valoare totală de 35.075 lei și 18 bani.

În 2018, în sfârșit Pfizer și-a revenit în raporturile cu Societatea lui Rafila și a livrat din cele 18 sponsorizări primite două sponsorizări de 46.600 și, respectiv, 46.663 lei.

În 2018, Pfizer a sponsorizat 5233 medici, organizații și instituții medicale din România (dar în principal medici).

În 2019, Familia Cercel a avansat datorită profesionalismului celor doi medici de la Balș la 85 de sponsorizări BigPharma, dintre care o mare parte de la Gilead, una de la AstraZeneca, de vreo 3000 de lei și 13 de la Pfizer.

Totalul sponsorizărilor primite de Familia Streinu Cercel de la Pfizer pe 2019 este de 3192,97 EURO cu „onorarii servicii consultanță (speaker)” urcate de la 2700 la 5400 per susținere alocuțiune, în total 37.800 LEI pe PFA (câteva exemple în captura foto de mai jos – clic dreapta pentru a mări imaginea).

În 2019, ONG-ul lui Rafila are 13 sponsorizări de la BigPharma, dintre care 3 de la AstraZeneca și 3 de la Pfizer. AstraZeneca a cotizat cu 28.505, 31.055 și 21,492 LEI, iar Pfizer cu 20.000, 46.890 și 48.000 LEI (captură foto mai sus – clic dreapta pentru a mări imaginea).

În 2019, Pfizer a sponsorizat 3847 medici, ONG-uri și instituții medicale din România.

Toate sponsorizările pentru anii 2014 – 2019 pot fi găsite AICI. Le așteptăm, desigur, să fie prezentate, cât de curând, la zi.

ANM nu ne oferă datele și pentru 2020, un an interesant pentru lume și BigPharma, nemaivorbind de influencerii Rafila și Cercel, acum PSD-iști cu acte în regulă și în totală incompatibilitate cu statutul lor profesional și oral, ca comunicatori înflăcărați pentru vaccinurile Pfizer și AstraZeneca, companiile care le-au umplut buzunarele ani și ani de zile. Comunicatori plătiți, la vedere, după cum am demonstrat aici, cu mărunțiș, pentru marile companii care vor extrage profituri de miliarde și miliarde de euro din plandemie.

Sursa

Lasă un răspuns