Agenția suedeză de Sănătate Publică a afirmat în mod constant că măștile sunt ineficiente și că utilizarea lor ar putea crește răspândirea Covid-19.

Cel mai important expert în boli infecțioase din Suedia afirma în vară că este foarte periculos dacă oamenii cred că purtarea măstilor va opri răspândirea coronavirusului.

Oficialii din municipiul Halmstad, Suedia, au forțat recent un profesor să își scoată masca și au interzis utilizarea tuturor formelor de protecție facială în școli. Municipalitatea a declarat că nu există dovezi științifice care să ateste eficiența măștilor, invocând recomandările Agenției suedeze de Sănătate Publică, scrie inews.co.uk.

Noi exemple de interzicere a măștilor continuă să apară în Suedia. Bibliotecarii din orașul Kungsbacka, de exemplu, au primit instrucțiuni să nu poarte măști.

Tot ce au spus oficialii din Halmstad și Kungsbacka despre măști este în conformitate cu declarațiile agenției suedeze de sănătate publică. Interdicțiile locale de a purta mască sunt un produs logic ale celor nouă luni de declarații consistente anti-mască ale statului suedez.

Politica din Suedia a depășit granițele, devenind activism internațional anti-mască. În aprilie, principalul epidemiolog al țării, Anders Tegnell, a scris un e-mail către Centrul European pentru Controlul Bolilor , avertizând să nu recomande utilizarea măștilor.

Autoritățile suedeze și-au menținut poziția anti-mască până în decembrie, când premierul Stefan Lofven a anunțat o schimbare cu privire la utilizarea măștilor în transportul public.

El a recomandat utilizarea măștilor de la 7:00 la 9:00 și de la 16:00 la 18:00, pentru cei născuți „în 2004 sau înainte”, care nu au un loc pe scaun.

Nu este surprinzător faptul că regula a fost prea puțin respectată.

Și nu este vorba doar despre publicul larg. La două săptămâni după introducerea recomandării, directorul Agenției suedeze de Sănătate Publică, Johan Carlson, a fost văzut fără mască într-un autobuz, în timpul orei de vârf. Când a fost întrebat despre eșecul său de a se conforma propriilor recomandări, el a spus: „Pur și simplu nu am observat cât era ceasul”.

Dacă șeful Agenției de Sănătate Publică este incapabil de a-și respecta propriile reguli, cu greu poate fi învinuit publicul pentru că nu se conformează.

Anders Tegnell, epidemiolog-șef la Agenția de Sănătate Publică din Suedia, și-a exprimat în mod repetat scepticismul asupra măștilor ca modalitate de prevenire a transmiterii virusului. Mai mult, el susținea că în țările în care masca este obligatorie, precum Belgia și Spania, rata îmbolnăvirilor continuă să crească, potrivit The New York Post.

Lasă un răspuns