Profesorul Benedek Imre: Fratele meu a murit legat de pat, îi implora să-i dea drumul

Profesorul universitar doctor Benedek Imre, unul din cei mai buni cardiologi pe care îi are România a vorbit despre drama pe care a trăit-o fratele sau, profesor doctor Benedek Istvan, cel care a efectuat primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, şi care a murit de COVID-19 fiind legat de pat la ATI Mureş.

Familia a lansat acuzații grave la adresa celor care l-au tratat

„Fratele meu a fost legat de pat și este real că familia posedă un film în care se vede că fratele meu vorbește coerent, expune părerea și roagă să fie dezlegat. Acest lucru nu se întâmplă. Noi acest film nu-l vom difuza, pentru că este sentimental foarte greu de acceptat.

Însă, este o anchetă în derulare, anchetă penală, de aceea nici nu aș putea să vă deslușesc prea multe.

Am pierdut un om care a făcut primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, care a făcut o clinică de Hematologie și fratele lui, adică subsemnatul, o clinică de cardiologie internațională. Am pierdut un om pentru noi și pentru țară foarte valoros.”, a spus Benedek Imre, la Antena 3.

Benedek Istvan este medicul care a realizat primul transplant de măduvă din România. Se întâmpla în luna septembrie 2001, iar în 2003 a efectuat primele transplanturi la bolnavi cu leucemie acută.

Sub conducerea sa, în calitate de şef al Secţiei Clinice de Hematologie a Spitalului de Urgenţă Mureş, a fost înfiinţat în 2001, Compartimentul de Transplant Medular. Aici s-au efectuat operaţii de transplant autolog cât şi alogen pentru leucemii acute, boala Hodgkin, limfom malign non-Hodgkin, mielom multiplu, leucemie limfatică cronică, leucemie granulocitară cronică, scleroză multiplă şi boli autoimune.

În luna august 2013, la Târgu Mureş a realizat şi primul transplant alogen de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit.

În 1999, Benedek Istvan a fost cel care a pus bazele Centrului de Transplant de măduvă din Târgu Mureș – insituție medicală care este membru în Comisia Europeană de Transplant Medular din 2002.

I s-au administrat medicamente cu care nu a fost de acord

Cu toate că medicii sunt deja foarte bine plătiți, sunt și cazuri ale unor cadre medicale care nu își dau interesul pentru pacienți. Dezvăluirile de la Sibiu sunt absolut șocante, oameni lăsați sa moară sau sedați puternic pentru a nu deranja.

Chirugul cardiolog, omul care a făcut tranplanturi de inimă, Benedek Imre a pus degetul pe rană. Spune despre fratele său că i s-au administrat medicament cu care el nu a fost de acord.

„Directorul medical nu a aprobă medicamentul pe care trebuia să îl primească din prima zi. Dacă îl primea după experiența mea, rămânea în viață. La clinica noastră, unde lucrez eu, nu am pierdut niciun pacient cu Covid 19 și cu infarct miocardic acut. Am militat să fie tot timpul un medic prezent. Noi am avut posibilitatea să îl ducem la alte clinici de renume în București, Budapesta sau Munchen. Dacă nu poți să dai un medicament trebuie să spui asta, nu să spui că nu e nevoie”, a spus profesorul Benedek Imre.

Și mai grav este faptul că medicii i-au administrat medicamente greșite, profesorului Benedek Istvan. Un astfel de episod a fost povestit de chirurgul de cardiologie.

„Este revoltător ca un profesor cunoscut să moară ca urmare a incompetenței, a birocrației, să moară legat de pat de elevii lui. În cazul fratelui meu, și multe alte cazuri, prea multe vieție pierdem când medicii primesc bani suficienți și se amestecă și birocrați. Fratele meu a fost întrebat – repet, fratele meu este profesor universitar de hematologie, – dacă să i se dea un medicament. El spune că sub nicio formă. Adoarme, ei îi dau medicamentul, și după 3-4 ore se sufocă”, a mai spus Benedek Imre.

Lasă un răspuns