Radu Tudor o jigneşte pe Flavia Groşan, medicul care a ajutat 1.000 de pacienţi să se vindece de Covid
Medicul a acordat un interviu la Antena 3, iar Radu Tudor a publicat poze din timpul interviului şi a făcut aluzii cu privire la posibila sănătate mintală a medicului.
“O întrebare pentru următorul caz al Colegiului Medicilor din România: a fost eliminată evaluarea psihologică / psihiatrică periodică pentru medicii cu aviz de liberă practică?!”, a scris Radu Tudor pe Facebook. Despre el s-a scris zilele trecute că ar putea fi propunerea PNL pentru șefia Televiziunii Române.
Medicul Flavia Groşan a avut ea însăşi probleme de sănătate în trecut, dar a reuşit să se recupereze. Groşan a ajuns în atenţia publicului după un interviu pentru ziarul Naţional, în care a criticat schemele de tratament din spitale. Ulterior, Colegiul Medicilor Bihor a anunţat că medicul Flavia Groşan va fi audiată în Comisia de etică pentru afirmaţiile despre tratamentul din spitale.
Medicul pneumolog atrăgea atenția să supradozajele de oxigen administrate în spitale provoacă edem cerebral, aceasta fiind una dintre cauzele deceselor pacienților.
”În saturațiile de oxigen de peste 80% eu mă duc cu doze foarte mici de oxigen, 2-3 litri pe minut și timp scurt pe zi, 4-5 ore. Oxigenul în exces inhibă creierul, pentru că normal creierul controlează organismul, nu un aparat.
Eu aici nu am fost de acord cu ei deloc, cu dozele foarte mari de oxigen pe care le administrează, cu 20 de litri îi bagă în acidoză, în edem cerebral. Pentru că ei nu sesizează că oxigenul ține saturația, dar crește în același timp dioxidul de carbon în creier și fac edem cerebral și mor.
Eu mă duc pe medicație ca să controlez saturația din oxigen. Oxigen foarte puțin și apoi la plimbare. Heparina mea este plimbarea, obligatoriu, un minut pe oră te plimbi, masă-pat, masă-geam, masă-bucătărie. Eu nu dau heparină pentru că mi-e frică să nu facă hemoragie alveolară, pentru că pacienții intră pe picioarele lor și se degradează extraordinar de repede, în 3-4 zile ei sunt în ATI. Dacă eu mă sperii la 80% saturație atunci mă las de meserie, iar ei sub 90 îi bagă în spital.
Am avut un pacient de 50 de ani cu 65% saturație. Medicul de familie a trimis salvarea după el, dar omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital și a apelat la mine. Am reușit să îl vindec fără spitalizare și doar cu o doză mică de oxigen. M-am dus pe medicație calm, frumos până când l-am vindecat. Dacă se ducea în spital îl intubau pe loc”, ne-a declarat medicul pneumolog-bronholog Flavia Groșan.
Administrarea Kaletrei și a Codeinei în Covid este considerată o mare greșeală de către medicul Flavia Groșan, pentru că acestea agravează boala.
Le mai dau în spitale și Codeină să oprească tusea și toate secrețiile rămân în plămâni, ei zic că sunt cheaguri, eu zic că sunt secreții inflamatorii, saturația începe să scadă, devin agitați că nu pot respira, îi sedează, îi pun pe mască și după care Dumnezeu cu mila”, a mai afirmat medicul Flavia Groșan.
Sursa: doarromania.ro