Este anchetă de amploare la Spitalul Județean Giurgiu, ca urma a unor acuzații extrem de grave aduse de o femeie infectată cu Covid-19. Aceasta susține că a fost sechestrată de către cadrele medicale într-un container încuiat, fără a primi apă, mâncare sau medicamente, scrie Antena3.ro.

Se pare că aceste fapte s-au petrecut la finalul lunii iunie 2020, însă abia acum au ieșit la suprafață. Femeia a făcut plângere împotriva cadrelor medicale care ar fi trebuit să o îngrijească, fiind deschisă o anchetă de urmărire penală care are în prim-plan patru persoane, medici și infirmiere din cadrul spitalului, potrivit Antena3.ro.

Pacienta susține că a fost lipsită de libertate în perioada 18-19 iunie 2020. A fost încuiată într-un container din curtea Spitalului Județean Giurgiu până când a primit rezultatele testului PCR.

După ce a scăpat de coșmar, femeia a făcut plângere, iar procurorii au deschis o anchetă. Fapta a fost reclamată pe data de 24.06.2020. În data de 23.07.2020 s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu și lipsire de libertate în mod ilegal.

Pe 19.10.2020, s-a dispus efectuarea urmăririi penale a trei persoane, iar pe 6.11.2020, a fost dispusă extinderea urmăririi penale față de o a patra persoană.

Medicii spun că în urma acestor acuzații au primit o adresă din partea poliției, în urma căreia s-a întrunit comisia internă a spitalului. Concluzia comisiei de la spital a fost că pacienta a pimit toate îngrijirile medicale necesare, apă, mâncare și tratament. Cadrele medicale spun că într-adevăr bolnavii care sunt ținuți în containerele medicale aveau doar apă de la robinet, dar care este potabilă.

Preda Amalia Camelia, director medical Spitalul Județean Giurgiu, neagă acuzațiile aduse:
Eu îmi amintesc despre o pacientă la care s-au solicitat precizari din partea poliției legat de proceduri. În fiecare moment pacienții care au fost retinuți în UPU erau reținuți în conformitate cu legislația, ca și cei internați în secția de Boli Infecțioase. Probabil că pacientul era suspect de Covid, s-a recoltat testul, a avut rezultatul a doua zi și fiind negativ a solicitat externarea„.

Caz de neglijență și la Constanța. O femeie a fost lăsată pe jos, învelită într-un cearșaf

Situație similară, extrem de îngrijorătoare, semnalată și la Constanța. O pacientă infectată cu SARS-CoV-2 a fost surprinsă în imagini în timp ce stătea pe jos, în holul spitalului Județean Constanța, învelită cu un cearșaf și fără a avea alături vreun cadru medical. Imaginile au fost filmate de un alt pacient, în urmă cu patru luni de zile și publicat abia recent. Martorul, un pacient care se afla într-o rezervă a spitalului alăturată femeii, a vorbit despre suferința pacientei.

Se-auzea de-alăturat, era o de-asta, o rezervă, o femeie care tot apela din când în când disperată, săraca femeie. Se-auzeau vociferari când se duceau asistentele, şi îi spuneau , dar mai vezi de treaba ta, mai nu şitu ce, că ne-ai înebunit, că ne-ai zapacit, cuvinte urâte. La un moment dat am ieşit sa merg la toaletă şi atunci am rămas inmărmurit. M-am speriat că era-n dreptul uşii. Pur şi simplu era să cad jos, eram terminat. Ca nu-mi venea să cred: femeia era dezbracată complet, deci complet dezbrăcat, jos. Jos in fund, așa, a declarat Ion Duţescu – pacient.

Imaginile au devenit virale pe internet, iar autoritățile s-au sesizat pentru a ancheta cazul. Astfel, s-a deschis un dosar, care speră să elucideze situația din spitalul constănțean. Din păcate, bolnava a pierdut între timp lupta cu virusul și a decedat.

Se va demara o anchetă în acest caz, sunt imagini filmate în urmă cu mai multe luni însă vom încerca să aflăm ce s-a întamplat. Totodată, rugăm pacientii sau aparținătorii să ne aducă de îndată la cunoștință situațiile de acest gen pentru că numai așa se poate verifica și se pot dispune măsurile care se impun astfel încât să nu se mai întâmple asemenea incidente, a declarat Crina Kibedi , purtător de cuvânt SCJU Constanţa.

Imaginea cu pacienta, bolnavă de Covid-19, din Constanța

Lasă un răspuns