Un grup de oameni de știință și medici recunoscuți internațional – între care Profesorul Sucharit Bhakdi, Dr. Marco Chiesa și cercetătorul  Michael Yeadon, fost Vice-Președinte al Companiei Pfizer – au dat publicității luna trecută o scrisoare deschisă adresată Agenției Europene pentru  Medicamente, prin care solicită răspunsuri concludente la îngrijorările  legate de siguranța vaccinurilor anti-COVID-19, exprimate recent în  lumea științifică, informează Imuno-Medica.ro.

Scrisoarea expune cu argumente bazate pe studii  științifice semnele de întrebare pe care le ridică tehnologia  vaccinurilor anti-COVID-19 pe bază de ARN-mesager, avertizând asupra  unor posibile reacții autoimune, anomalii ale coagulării sângelui,  accidente vasculare cerebrale și sângerări interne, „inclusiv la creier, măduva spinării și inimă”.

Autorii solicită dovezi întemeiate pe  experimente preclinice care să demonstreze că aceste pericole medicale  sunt excluse „pentru oricare dintre cele trei vaccinuri, înainte de  aprobarea lor de către EMA pentru utilizarea la oameni”. În cazul în  care asemenea dovezi nu sunt disponibile, semnatarii cer de urgență  retragerea autorizațiilor pentru administrarea vaccinurilor.

Citește și: Avertizare din Germania privind măștile: „Respirăm deșeuri periculoase. Unele conțin substanțe toxice și cancerigene”

Redăm în continuare scrisoarea deschisă:

Către Emer Cooke

Director privire ive al EMA

Amsterdam, Olanda

28 februarie 2021

Ca medici și oameni de știință, susținem din  principiu intervențiile medicale inovatoare dezvoltate și desfășurate în   mod corespunzător, după ce mai întâi a fost obținut consimțământul  informat al pacientului. Această poziție vizează toate mijloacele  terapeutice, deci și vaccinurile.

Constatăm însă că este raportată o vastă gamă de  efecte secundare în urma vaccinării unor persoane mai tinere, sănătoase,   cu vaccinurile anti-COVID-19 bazate pe terapie genică. Mai mult, au  existat numeroase rapoarte în mass-media din toată lumea despre  aziluri care au fost infectate cu COVID-19 la câteva zile de la  vaccinarea rezidenților.

Deși recunoaștem că aceste evenimente medicale  ar putea constitui, fiecare în parte, nefericite coincidențe, suntem  îngrijorați de faptul că nu a existat și continuă să nu existe o  examinare corespunzătoare a posibilelor cauze ale bolilor sau deceselor  în aceste cazuri, mai ales în absența examinărilor post-mortem. Ne punem   în special întrebarea dacă problemele fundamentale referitoare la  siguranța vaccinurilor au fost abordate adecvat de către EMA înainte de  aprobarea acestora.

Din acest motiv, considerăm că efectele secundare ale   vaccinurilor reprezintă o problemă de maximă urgență, fapt pentru care  solicităm prin prezenta ca EMA să ne furnizeze răspunsuri la următoarele   întrebări:

1. Ca urmare a injectării intramusculare, ne putem aștepta ca vaccinurile bazate pe terapie genică să ajungă în sânge și să se disemineze în tot organismul[1]. Solicităm dovezi, pe baza experimentelor preclinice pe animale, pentru toate cele trei vaccinuri, că această posibilitate a fost exclusă înainte de aprobarea pentru utilizarea la oameni acordată de EMA.

2. Dacă astfel de dovezi nu sunt disponibile, trebuie să ne așteptăm ca vaccinurile să rămână în sânge și să fie preluate de celulele endoteliale. Există motive să presupunem că acest fenomen va avea loc în special în zonele cu un flux sanguin mai lent, adică în vasele mici și capilare[2]. Solicităm dovezi că această probabilitate este exclusă, pe baza experimentelor preclinice pe animale, pentru toate cele trei vaccinuri, înainte de aprobarea lor de către EMA pentru utilizarea la oameni.

3. Dacă asemenea dovezi nu sunt disponibile, trebuie să ne așteptăm ca pe parcursul expresiei acizilor nucleici ai vaccinurilor, peptidele derivate din proteina Spike să fie prezente la suprafața luminală a celulelor, prin intermediul căii MHC I. Mulți oameni sănătoși au limfocite CD8 care recunosc astfel de peptide, ce se pot datora unei infectări anterioare cu COVID, dar și unor infectări cu alte tipuri de Coronavirus[3] [4] [5].

Trebuie să ne asumăm faptul că aceste limfocite pot declanșa un atac în celulele respective. Solicităm dovezi că această probabilitate este exclusă, pe baza experimentelor preclinice pe animale, pentru toate cele trei vaccinuri, înainte de aprobarea lor de către EMA pentru utilizarea la oameni.

4. Dacă asemenea dovezi nu sunt disponibile, trebuie să ne așteptăm ca în nenumărate zone ale întregului organism să rezulte leziuni endoteliale, cu declanșarea ulterioară a coagulării sângelui prin activarea trambocitelor. Solicităm dovezi că această probabilitate este exclusă, pe baza experimentelor preclinice pe animale, pentru toate cele trei vaccinuri, înainte de aprobarea lor de către EMA pentru utilizarea la oameni.

5. Dacă asemenea dovezi nu sunt disponibile, trebuie să ne așteptăm că acest fenomen va conduce la o scădere a numărului de trombocite, la apariția D-dimerilor în sânge și la nenumărate leziuni ischemice în tot corpul, inclusiv în creier, măduva spinării și inimă.

Tulburările de sângerare pot apărea în urma acestui nou tip de sindrom de coagulare intravasculară diseminată (CID), incluzând, printre altele, sângerări abundente și accidente vasculare cerebrale hemoragice. Solicităm dovezi că această probabilitate este exclusă, pe baza experimentelor preclinice pe animale, pentru toate cele trei vaccinuri, înainte de aprobarea lor de către EMA pentru utilizarea la oameni.

6. Proteina Spike SARS-CoV-2 se fixează de receptorul ACE2 de pe trombocite, ceea ce duce la activarea acestora[6]. Trombocitopenia a fost raportată în cazurile grave de infectare cu SARS-CoV-2[7]. Trombocitopenia a fost raportată însă și la persoanele vaccinate[8].

Solicităm dovezi că a fost exclus pericolul potențial al activării trombocitelor care ar putea conduce la coagularea intravasculară diseminată – pentru toate cele trei vaccinuri, înainte de aprobarea acordată de EMA pentru folosirea la oameni.

7. Infectarea la nivel global cu SARS-CoV-2 a creat o pandemie asociată cu numeroase decese. Cu toate acestea însă, până la momentul luării în considerare a aprobării vaccinurilor, sistemele de sănătate din majoritatea țărilor nu se mai aflau sub amenințarea iminentă de a nu putea furniza îngrijire medicală, deoarece populația, într-o proporție tot mai mare, fusese deja infectată și cea mai gravă fază a pandemiei fusese depășită.

Prin urmare, solicităm dovezi concludente că a existat o urgență reală la momentul când EMA a acordat companiilor de vaccinuri autorizație condiționată de introducere pe piață pentru toate cele trei vaccinuri – dovezi în măsură să justifice aprobarea de urgență acordată de către EMA.

Dacă toate aceste dovezi nu sunt disponibile, cerem ca aprobarea pentru folosirea vaccinurilor bazate pe terapie genică să fie retrasă, până când toate aceste aspecte vor fi soluționate într-un mod adecvat, prin verificarea antecedentelor.

Citește și: Un bărbat a murit după ce medicii i-au tăiat carotida în loc de amigdale

Există neliniști serioase, care le includ pe cele de mai sus, dar care nu se limitează la acestea, potrivit cărora aprobarea vaccinurilor anti-COVID-19 de către EMA a fost prematură și imprudentă și că administrarea vaccinurilor a constituit și constituie „experimente pe oameni”, care s-au făcut și continuă să se facă prin violarea Codului de la Nürnberg.

Având în vedere caracterul urgent al acestei situații, vă solicităm să ne răspundeți la acest email în termen de șapte zile și să veniți cu clarificări consistente la toate neliniștile noastre. În cazul în care veți alege să nu răspundeți acestei solicitări rezonabile, vom face publică această scrisoare.

Acest email a fost trimis ca CC și lui Charles Michel, Președintele Consiliului Europei, precum și Ursulei von der Leyen, Președinta Comisiei Europene.

Cu stimă,

Profesor Sucharit Bhakdi MD, Doctor în Medicină și cercetător, Profesor Emerit de Microbiologie Medicală și Imunologie, fost Președinte al Institutului de Microbiologie Medicală și Igienă al Universității „Johannes Gutenberg” din Mainz (Germania și Tailanda).

Dr. Marco Chiesa MD FRCPsych, Doctor în Medicină, medic psihiatru și profesor invitat, University College London  (Regatul Unit și Italia).

Dr. C Stephen Frost BSc MBChB, Doctor în Medicină, specialist în radiologie de diagnostic, Stockholm, Suedia  (Regatul Unit și Suedia).

Dr. Margareta Griesz-Brisson MD PhD, Doctor în Medicină și cercetător, medic neurolog și neurofiziolog (a studiat Medicina la Freiburg, Germania, specializată în Neurologie la Universitatea din New York, membru al Centrului Medical „Mount Sinai”, New York City, Departamentul de Neurofiziologie, PhD în Farmacologie, cu un interes special pentru neurotoxicologie și efectele factorilor de mediu asupra sănătății creierului), Director medical al The London Neurology and Pain Clinic  (Germania și Regatul Unit).

Profesor Martin Haditsch MD PhD, Doctor în Medicină și cercetător, specialist (Austria) în Igienă și Microbiologie, specialist (Germany) în Microbiologie, Virologie, Epidemiologie/Boli infecțioase, Specialist (Austria) în Boli Infecțioase și Medicină Tropicală, Director Medical al TravelMedCenter, Leonding, Austria, Medical Director al Labor Hannover MVZ GmbH (Austria și Germania).

Profesor Stefan Hockertz, cercetător, Profesor de Toxicologie și Pharmacologym, toxicolog înregistrat la nivel european, specialist în Imunologie și Imunotoxicologie, CEO tpi consult GmbH. (Germania).

Profesor Ulrike Kämmerer PhD, Profesor asociat de Imunologie reproductivă experimentală și Biologie Tumorală la Departmentul de Obstetrică și Ginecologie, Spitalul Universitar din Würzburg, Germania, virolog molecular (diploma, teza de doctorat) și imunolog (Habilitation) experimentat, angajat în cercetarea de laborator în domeniile Biologiei moleculare și al Biologiei celulare (Germania).

Profesor Asociat Michael Palmer MD, Doctor în Medicină și cercetător, Departamentul de Chimie (a studiat Medicină și Microbiologie Medicală în Germania, a predat Biochimie din 2001 până în prezent la University of Waterloo, Ontario, Canada; interesat de farmacologie, metabolism, membrane biologice; cercetarea sa experimentală este axată pe toxine bacteriale și antibiotice (Daptomycin); a scris un manual de Farmacologie Biochimică (Canada și Germania).

Profesor Karina Reiss PhD, cercetător, Profesor de Biochimie la Universitatea „Christian Albrecht” din Kiel, Expertiză în Biologie Celulară și  Biochimie (Germania).

Profesor Andreas Sönnichsen MD, Doctor în Medicină, Profesor de Practică Generală și Medicină a Familiei, Departamentul de Practică Generală și Medicină a Familiei, Centrul de Sănătate Publică, Universitatea Medicală din Viena, Viena (Austria).

Dr. Michael Yeadon BSc, cercetător. specialist în Biochimie și Toxicologie, PhD în Farmacologie, Fost Vice-Președinte & Director Științific al Departamentului de Alergii și Boli respiratorii al Companiei Pfizer Global R&D; Cofondator și CEO al Ziarco Pharma Ltd.; consultant independent  (Regatul Unit).

Medici și oameni de știință pot semna scrisoarea deschisă, trimițându-și numele, calificările, domeniile de expertiză, țara și orice alte afilieri doresc să citeze la adresa: doctors4CovidEthics@protonmail.com

Sursahttps://doctors4covidethics.medium.com/urgent-open-letter-from-doctors-and-scientists-to-the-european-medicines-agency-regarding-covid-19-f6e17c311595#

Lasă un răspuns