Statele G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente) au anunţat sâmbătă un acord ”istoric asupra unei arhitecturi fiscale internaţionale mai stabile şi mai echitabile”, care stabileşte la nivel mondial un impozit ”de cel puţin 15%” pe profitul multinaţionalelor, transmite AFP.

Decizia a fost luată la Summit-ul G7, desfășurat la Londra, sâmbata, 5 iunie 2021, de către miniștrii de Finanțe ai celor mai bogate state din lume. 

Concret, în reuniunea G7 s-a decis ca societățile să plătească un impozit minim global de 15% în țările în care operează, dacă vor avea un profit de minim 10%. Peste această valoare, se va aplica un impozit de 20%.

Propunerea G7 va fi discutata în luna iulie la Summit-ul G20.

Dragnea a fost un vizionar

Fix o asemenea măsura a fost cerută și în România de către fostul președinte PSD Liviu Dragnea.

În iunie 2017, Liviu Dragnea, declara, la Parlament, că ideea eliminării impozitului pe profit şi înlocuirea lui cu impozitarea cifrei de afaceri a apărut după ce a observat că multinaţionalele raportează un profit de trei ori mai mic decât companiile româneşti, adăugând că trebuie făcut astfel încât toate firmele care acţionează în România să plătească impozit pe profitul pe care îl fac.

„Am înţeles că Guvernul face o analiză serioasă şi obligatorie. Avem nişte cifre: companiile mari multinaţionale, pe care trebuie să le sprijinim în continuare, au o cifră de afaceri de vreo 580 de miliarde de lei. Companiile româneşti au o cifră de afaceri de 550 de miliarde de lei. Cele care au o cifră de afaceri de 580 de miliarde raportează doar 9 miliarde profit impozabil. Celelalte, româneşti, care au 550 de miliarde cifră de afaceri, raportează 27 de miliarde de lei profit impozabil. De trei ori mai mult”.

În decembrie 2018, Liviu Dragnea acuza multinaționalele că își mută profiturile din România în paradisuri fiscale sau în țările de origine, cerând ca marile companii să fie taxate la noi în țară.

„E nevoie de un Guvern, de o coaliție, care să le spună atât băncilor, cât și multinaționalelor din România, că și această țară are dreptul să ceară ca din profiturile uriașe pe care le fac aici, taxele să le plătească aici, nu în paradisuri fiscale sau în țările de origine, că banii îi fac aici, în România, cu români. 

Eu le spun tuturor acestora că România nu e stat fără câini. Nu putem sta ca momâile să vedem cum ni se iau resursele (…)”, a spus Dragnea, citat de Hotnews.

Evident, propunerea lui Liviu Dragnea nu a fost implementată, au ieșit #rezistacii în stradă să urle despre anti-europenismul retrograd și naționalist al „coruptului” de Dragnea. Iată însă că, aproape trei ani după declarațiile lui Liviu Dragnea, măsura sa este propusă chiar de către miniștrii de finanțe ale celor mai bogate state din lume.

Și ăia niște anti-europeni, naționaliști și retrograzi, nu?

Lasă un răspuns