De ce nu știu politicienii cât costă pâinea sau cât este salariul minim?!

Gafele politicienilor nu sunt neapărat simple greşeli care se pot întâmpla oricui. Multe răspunsuri venite de la cei care „ne conduc” arată cât de deconectaţi sunt aceştia de viaţa românilor de rând.

Oamenii de la vârful statului nu ştiu cât costă pâinea, cât plătesc cei care folosesc transportul în comun sau care e salariu minim pe care îl primesc peste un milion şi jumătate de români. „Cerem unui politician să fie rațional, pregătit, să găsească soluții, să reziste la stres, iar gafele pe care le face surprind caracterul pe care acesta îl are de fapt și sentimentele adevărate față de alegători, a explicat la Digi24 politologul Cristian Pîrvulescu.

Discuția a pornit de la gafa pe care a făcut-o marți ministrul Finanţelor. El a fost întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, care este salariul minim net în România.

„Salariul minim net în România este în jur de 1.600 de lei. Este 2.380 salariul minim brut, deci nu are cum să fie 1.300 lei”, a comentat Dan Vîlceanu, după ce jurnaliştii i-au atras atenţia că salariul minim net este 1.386 lei.

A fost a doua oară când ministrul a fost prins pe picior greșit. În prima zi de mandat a contrazis datele oficiale ale INS care indicau o inflație de 5%.

Întrebat recent dacă ştie cât costă o franzelă, Florin Cîţu a răspuns că el nu mănâncă pâine.

La noi, unii politicieni au ajuns prea repede pe anumite poziții, nu au cunoștințe nici măcar minimale, dar nici nu fac eforturi pentru a se pregăti.

Spre exemplu, întrebarea despre prețul pâinii nu este foarte prietenoasă, dar e clasică și evaluează de fapt cunoștințele unui politician despre viața oamenilor obișnuiți.

Când e vorba însă despre inflație, asta e o chestiune care intră în domeniul de competență al unui ministru de Finanțe, nu poți spune că e doar o simplă evaluare a BNR. Răspunsul privind salariul minim ar putea fi considerat o gafă. Dan Vîlceanu este economist, știe să calculeze procente. Dacă știa că brutul e 2.300 lei, putea să facă un calcul care să îl ducă la aproximativ 1.400 lei net.

Asta arată însă că ei, politicienii, nu înțeleg viața dificilă pe care o duc mulți. Salariul minim e indicator al nivelului de trai. A spus Florin Cîțu că Vîlceanu e optimist, dar, în realitate, Vîlceanu nu știe cât de greu o duc oamenii simpli”, a spus politologul.

El a afirmat că astfel de răspunsuri nu se uită, ci se adaugă „la imaginea negativă a politicii” în general, că „politicienii ar fi dirijați doar de interes, deci un anume stereotip despre politică se întărește”.

Cerem unui politician să fie rațional, pregătit, să găsească soluții, să reziste la stres, iar gafele pe care le face surprind caracterul pe care acesta îl are de fapt și sentimentele adevărate față de alegători.

Politicienii ar trebui să se pregătească cu echipa de comunicare, să își facă o listă de posibile întrebări, să își actualizeze informațiile. Majoritatea nu intră în magazine, dar, chiar dacă ar putea fi interpretat ca populism, e vorba de întâlnirea directă cu oamenii”, a adăugat Cristian Pîrvulescu. 

Lasă un răspuns