Ucrainenii au închiriat case cu chirii între 2500-3000 euro pe lună, iar banii îi plătește statul român
Avocat Eliza Ene-Corbeanu
Vecine, dragă vecine….
Îmi povestește azi un prieten care are o casă în Pipera și o alta în Corbeanca, despre ucrainienii cu care se învecinează de câteva luni.
Oamenii au închiriat case cu chirii între 2500-3000 euro pe lună, iar banii îi plătește statul român.
Cum așa ?
E simplu, Vecinul său de gard are 4 copii si primește de la mărinimoasa Românie aprox. 500 € de persoană ( faceți un calcul : 6 x 500 €/ lunar = viață bună în zone scumpe).
O să spuneți că banii îi primesc si pentru hrana zilnică, nu doar pentru cazare, dar totuși ….oamenii nu sunt unii nevoiași nicidecum, au venituri proprii care în Romania sunt considerate ”nesimțite”.
Colac peste pupăză au venit după ei si cu bona, care, la rândul ei, primește bani de la statul român, beneficiază de abonament gratuit la transportul în comun, asigurare medicală gratuită ( unii spun că ar fi avut chiar si prioritate la camerele de gardă ale spitalelor, dar această informație o iau sub beneficiu de inventar, pentru că nu am dovezi ).
Sunt adevarate cartiere de ucrainieni în cele două zone de care vă spuneam ( Corbeanca si Pipera), iar beneficiarii milei românilor sunt oameni care își permit să trăiască si fără ajutorul nostru.
Sunt mulți refugiați amărâți care au venit fără niciunele, alungați de gloanțe si frica de moarte, dar prin București e plin de “vecini” care nu se sfiesc să afișeze o bunăstare pe care o găsesc umilitoare pentru românii care își numără fiecare dumicat ca să-și poată plăti o factură care îi sperie mai tare decât moartea.
Polonia si Bulgaria își revizuiesc măsurile generoase, România se plânge că nu are de unde să mărească o pensie care, în medie, nu depășește 500 €.
Romania, ești bine ? De români îți mai pasă cât de puțin ?
PS- dacă aveți informatii suplimentare, vă rog să ni le împărtășiți