Global News este noua televiziune pe care CNA o interzice pentru a se asigura că nu va vorbi împotriva propagandei oficiale

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), s-a dovedit a fi strict o Instituție de Cenzură. Crezând că au legea de partea lor, sfidează și tratează cu dispreț pe oricine nu se conformează directivelor politice, acționând în funcție de cum le dictează cei aflați la putere.

Am asistat zilele trecute la o nouă ședință a acestei instituții și am aflat că au luat în vizor un nou post de televiziune. Din câte am înțeles, postul se numește Global News și nu răspunde comenzilor politice. Fiind un post independent, care nu este susținut de nici un partid politic, exclusiv pentru informarea corectă a cetățenilor, este de înțeles de ce nu vor ca acest post să fie auzit și ascultat de către oameni.

Membrii CNA au fost informați cu privire la acest lucru, impunându-li-se să împiedice categoric prin orice mijloace apariția postului pe care nu îl vor putea controla.

În primă instanță, Global News a fost amendat cu 10.000 de lei, cu promisiunea că vor fi vizați săptămânal de amenzi.

În timpul ședinței, unul dintre membrii Consiliului, Valentin Jucan (vicepreședinte CNA), a declarat următoarele: „Noi avem un mecanism foarte clar de colaborare parlamentară fiindcă suntem sub control parlamentar și în orice moment suntem obligați să răspundem interpelărilor pe care Comisiile de Cultură din Senat și din Cameră ni le adresează. Nu numai la momentul raportului de activitate, ci și în orice moment”.

Practic, postul Global News a fost executat politic înainte de debut. Nu este prima dată când membrii CNA sfidează legi, Constituție și drepturi.

Ce ne transmite Consiliul Național al Audiovizualului ? Că nu avem dreptul să alegem de unde ne informăm, că nu avem dreptul să auzim alte voci decât cele ale propagandei oficiale.

Pentru a fi siguri că avem cu adevărat o sursă de informații credibilă, care nu manipulează și nu răspunde la comenzi politice, vă invităm să urmăriți și să fiți alături de postul Global News, care poate fi găsit în grilele principalilor operatori de televiziune prin cablu din România : Digi, Vodafone și Orange (în locul postului Cinetube).

Lasă un răspuns

Previous post Forumul de la Davos declară că oamenii care doresc să trăiască trebuie să devină baterii pentru Inteligenta Artificială!
Next post Medicamentele pentru răceală, scoase de pe piață. Afectează vasele de sânge din creier