Av. Dan Chitic acuză că vaccinul i-a ucis fratele: ” Toți vacciniștii țării sunt coautori ai acestei crime”

„În spatele cortinei căzute

Mai sunt câteva ore până la înmormântarea fratelui meu. Azi, începând cu ora 09.00 va fi depus în foaierul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, acolo unde ne vom lua rămas bun de la el.

Mai sunt câteva ore și n-am reușit să închid un ochi. E un fel de priveghi de la distanță: eu, în apartamentul lui, el, la capela aflată la mai puțin de un kilometru de mine. Am mai avea multe să ne spunem, foarte multe, deși în ultimul an am petrecut mai mult timp împreună decât în toată viața noastră însumat, și am vorbit mult și multe în lungile perioade de tratament în care locuia la mine.

Un singur lucru nu am avut curaj să i-l spun în aceste grele ultime 11 luni: nu am avut puterea să îi spun că a făcut o alegere fundamental greșită, o alegere care i-a fost, din păcate, fatală.

Da, s-a vaccinat. De două ori, cu Astra Zeneca.
Sunt convins, absolut convins, ca acest “tratament” a avut un rol determinant în declanșarea cancerului pulmonar galopant care i-a venit de hac.

De unde și convingerea mea ca fratele meu a fost ucis: Florin a fost ucis de cei care l-au determinat sau l-au convins să facă ce eu i-am spus să nu facă.

Da! Mircea Florin a fost ucis de toată clica vaccinista, de la primul vaccinist al țării – Iohannis, de la Cîți, Arafati, Gheorghiți până la ultimul propagandist al vaccinului, toți sunt coautori ai acestei crime.
Și nu le-o voi ierta niciodată!
Blestemați să fiți, criminalilor!

Dar mai ales nu pot să îmi iert mie incapacitatea mea de a-i proteja de clica vaccinista, sau chiar de ei înșiși, pe cei din familia mea, pe cei mai apropiați mie… am eșuat! Iar eșecul meu e mai grav decât însăși fapta criminalilor mai sus amintiți: cuvântul meu a fost slab, a fost impotent în fața asaltului vaccinistilor, o impotență care s-a dovedit a fi fratricidă.
Într-un fel, prin slăbiciunea mea și impotența cuvântului meu, m-am făcut părtaș cu ucigașii fratelui meu, complice la omorul propriului frate!

Îmi pare rău, frate-meu!
Iartă-mă, Florine!

Ar mai ceva de spus?
Da!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Și să ne ierte pe noi, pe noi cei slabi, si proști, și impotenți în fața minciunii criminale!

Restul e tăcere”.

Dan Chitic

Lasă un răspuns