„Infection Protection Act”, legea care te face sclav! A început cu Germania
Protestele anti-lockdown din toată Europa nu sunt numai despre măsurile abuzive luate de autorități. Ele reprezintă un strigăt de nemulțumire colectivă față de sărăcia economică și puterea polițienească a „parlamentelor”, toate astea evaporând încrederea publică. În același timp, se erodează și răbdarea societății, mai cu seamă când, sub umbrela unui mult-trâmbițat val doi al pandemiei Covid-19, guvernele Europei îmbrățișează cu entuziasm guvernarea de tip totalitarist.
În ultimele zile, însă, „Bătrânul continent” e și el cuprins de un val. Dar de revoltă față de limitările aparent arbitrare, care nu sunt susținute nici de știință, nici de bunul simț. Din nord în sud, Danemarca, Germania, Spania, Franța, Slovacia și Italia au cunoscut proteste masive, cu sute de mii de oameni mărșăluind pe străzi și scandând lozinci anti-lockdown.
La Berlin, cancelarul Angela Merkel a pus tunurile pe „revoluționari”, sute de persoane sfârșind în spatele gratiilor. În Spania, Barcelona s-a ri9dicat împotriva guvernării de la Madrid, la fel ca San Sebastian și Valencia, în timp ce, pe francezi, „Legea securității”, abia votată la ordinul lui Emmanuel Macron („Legea gag”, îi mai spune „Strada”), i-a scos din case! Și Italia este în fierbere, cu proteste masive în Roma, Napoli, Genova și Bologna, aidoma locuitorilor din Bratislava (capitala Slovaciei) sau Copenhaga (Danemarca).
Dar nu întâmplător am început itinerariul protestelor din Europa cu Germania. Parlamentul controlat de partidul Angelei Merkel a adoptat de curând „Infection Protection Act”, o lege care nici nu mai are nevoie de traducere. Are nevoie, în schimb, să fie explicată – „Infection Protection Act” acordă Guvernului Merkel autoritatea de a emite orice edicte vrea, sub pretextul protejării sănătății publice! Primele decizii luate nu s-au lăsat prea mult timp așteptate: blocajele rutiere, demonstrațiile și grevele sunt interzise!
Bundestagul a mai votat odată o lege de tristă amintire – Activation Act, în 1933 -, în urma căreia s-a schimbat definitiv cursul istoriei întregii planete! Aflând despre planurile cancelarului Merkel, sute de mii de nemți au protestat în toată țara, iar la Berlin manifestația a degenerat rapid în lupte cu forțele de ordine. Mass-media i-a numit pe cetățenii revoltați „coronasceptici”, „extremiști de dreapta”, „adepți ai teoriilor conspirației”, „militanți anti-vaccinare” și „neo-naziști”. În realitate, sunt doar germani speriați că statul devine unul totalitar! La Munchen, Dusseldorf și în alte mari orașe, polițiștii vânează persoanele care-și dau masca jos când ies la plimbare, se fac raiduri prin restaurante, baruri, chiar și-n casele oamenilor, acolo unde sesiunile private de yoga sunt suspectate a nu respecta distanțarea fizică.
Deși narațiunile și simbolurile se pot schimba de-a lungul anilor, totalitarismul rămâne tot totalitarism. Nu contează cu adevărat ce uniformă poartă sau ce limbă vorbește… e aceeași urâciune. Întodeauna va urmări să controleze absolut tot ce amintește de propria-I slăbiciune. Societate. Lumea. Râsul și voia bună. Dragostea. Onoarea. Încrederea. Trecutul, dar mai ales viitorul. Viața și moartea.
Pentru România, ce se întâmplă în Occident și cu precădere ce votează Germania, trebuie să reprezinte un semnal de alarmă. Se știe că, orice se întâmplă „azi” la Berlin, „mâine” devine „literă de lege” la București. De fapt, ia să ne gândim puțin, de câte ori am auzit în România ultimelor zile argumente de genul „Și alții fac la fel, și alții iau astfel de decizii” rostite de tot felul de politicieni mânjiți cu un despotism vremelnic? După 6 decembrie, și „Parlamentul meu” va avea liber să voteze un „Infection Protection Act”.
Sursa:national.ro