România după parlamentare

Pe ce se bazează Klaus Iohannis când afirmă că va avea „Parlamentul Lui”, când afirmă că după alegeri va trece la reformarea României, bazându-se pe noua majoritate? Cunoaște dinainte rezultatul alegerilor? Sondajele plasează PNL la 29 la sută, sub PSD, dar Iohannis îl declară deja câștigător. Se bazează pe aportul de necontestat al STS, fără de care ar fi perdant indiscutabil? Apropo, prezența STS la alegeri nici acum nu a fost lămurită.

În eșaloanele unu și doi ale partidelor se vorbește cu fereală despre o fraudă de proporții ce se pregătește la alegerile parlamentare, doar câțiva au avut curajul să deschidă gura. Că s-o fura cu sacul, după cum s-a văzut, că s-o fura la numărătoarea făcută de STS sau că s-o fura la bucată, în fiecare secție, cert este că mai toți se așteaptă la așa ceva. Odată scăpată pe piață, informația a fost de natură să demoralizeze electoratul, care a început să-și reconsidere poziția vizavi de prezența la vot. Sau tocmai acesta a fost scopul, de a semăna lehamitea și de a determina alegătorii să bată în retragere?

Ținând cont de planurile lui Klaus Iohannis, ceea ce se va întâmpla la 6 decembrie nu are nici cea mai mică legătură cu alegerile. Va fi doar o formă de legiferare a despotismului în România. Iohannis, al cărui profil, din păcate, va fi studiat prea târziu de istorici, sociologi, politologi și, de ce nu, psihologi, are o mare suferință. Este obsedat de putere pe toate planurile. Raportând ambițiile la posibilități, este lesne de sesizat că disperarea îl împinge la acțiuni necugetate.

Vrea o țară care să execute orbește ce ordonă el. Vrea o țară din care să dispară pluralismul, dar cu dedicație. Nu cere desființarea PMP, UDMR, USR sau a altora, ci numai a PSD. Surprinzător, pentru că a uitat că, în 2009, acceptase propunerea pentru funcția de premier din partea unui grup politic în care PSD era vioara întâi. După cinci ani declara război formațiunii social democrate, război care s-a întețit pe parcurs, ajungând-se la angajamente că va desființa acest partid. Europa a mai traversat perioade asemănătoare, prin anii ’40, dar Iohannis nu a învățat nimic. Se bizuie în continuare pe sprijinul Uniunii Europene, de parcă social democrația ar fi cel mai mare pericol care o paște, nicicum propria dezintegrare.

România la care visează actualul președinte trebuie să fie una care să stea cu capul plecat, tăcută, eventual să meargă pe lângă ziduri, să nu deranjeze. Ce angajamente și-a luat în fața stăpânilor lui nimeni nu știe, dar, pe zi ce trece, se vede treaba că bine nu are cum să ne fie. Multinaționalele își fac de cap, nederanjate sau controlate de cineva, iar profitul și-l externalizează. Protecția capitalului românesc se face doar din vorbe, intențiile Guvernului Orban fiind cu totul altele.

Cu un Parlament majoritar de partea lui, care să voteze fără să crâcnească, Iohannis va reforma România după nevoile altora, nu ale românilor.

Iar asta, după mintea lui, se numește europenizare, se numește o țară modernă și prosperă. Vrea reforme în Justiție, dar le-a lăsat pe mâna celui mai nepotrivit ministru pentru a face asta. Vrea reforme în finanțe, dar nu e deranjat că ministrul de resort nu poate explica unde au dispărut miliardele de euro împrumutate până acum. Vrea prosperitate, uitând că generații de-a rândul se vor chinui să acopere găurile din buget. Iohannis va vrea în continuare un guvern liberal, deși indicii de dezvoltare îi sunt potrivnici acestuia. Într-o țară care nu este capabilă să dubleze alocațiile pentru copii sau să majoreze pensiile conform legii, despre ce dezvoltare se poate vorbi?

România de după alegeri va fi lipsită de vlagă. Nu va avea cum să reacționeze din moment ce simțul revoltei și al curajului i-a fost incizat până la vecinătatea cu atrofierea.

Va fi molâie în lipsa unei opoziții care să contreze pornirile dictatoriale ale lui Klaus Iohannis. Este ceea ce de fapt își dorește președintele pentru restul mandatului. Când în campania din 2014 a spus că are nevoie de două mandate pentru a transforma radical România, nimeni n-a intuit urmarea și nici nu l-a întrebat la ce se referă. Acum, Iohannis ne arată tâlcul vorbelor, căci „România Lui” ține tot de obsesia puterii.

Sursa:national.ro

Lasă un răspuns