Tot mai mulți judecători se ridică împotriva mascaradei Covid. Dna judecător Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj – „Ne-au ascuns tratamente simple și au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui bolnav de Covid”
A trecut un an și de pandemie? Vă mai amintiți ? Ne-au spus de la început până la lacrimi, ne-au construit clipuri cu copii și părinți în casă, izolați. Ne-au desenat inimioare, ne-au pus copiii inocenți să le desenze cu : ” Totul va fi bine!„.
Au personalizat pe Măria sa covidul. Ne-au trimis clipuri emotionale în care ne explică covidul19 cum a vrut el să oprească planeta ca sa ne dea o lecție. Unul după altul am cedat la santaje emotionale, am cântat în balcoane, pentru că nu dădea bine să fim insensibili. Dovedeai inconștientă, dovedeai că nu îți pasă. Ne-au pus filme cu cadavre în saci, ne-au furat întrebările și înmormântarile. Ne-au înregimentat de ne batem pentru un loc, pentru un vaccin. Cei care se bat, eu nu sunt unul dintre ei.
Dansau în combinezoane cadre medicale, probabil și ele tâmpite de același val, ne spuneau cum să ne responsabilizăm și ne mai spuneau ceva ce am uitat. Ne spuneau „De acum nimic nu va mai fi la fel!” Și nu am inteles.
Ne-au ascuns tratamente simple și au decontat milioane de euro pentru spital unui bolnav de covid. O țară întreagă. O Europa întreagă a intrat într-o demență absolută.
Ne-am schimbat tot modul de viață, am acceptat restricții, la cel mai mic simptom de răceală ne-au facut să isterizăm toată comunitatea din jur. Tuseai, aveai Covid, faceai febră, aveai Covid, stranutai, aveai Covid. Ne-am testat toți cum am apucat că nah, Covid.
După un an și, mai mult decat în starea de urgență de acum un an, ne-au închis acasă de la 18 si 20, ca nah, Covid. Într-un an și de Covid ce s-a facut pentru noi? Nimic. Acum ne repetă iar cuvântul acela care deja mă zgârie pe urechi, poate intram in Normaliatate de la 1 iunie…Așa ne spune premierul.
Ce normalitate mai?
Deja ați distrus două generații, aia de anul trecut de clasa a VIII a si a XII a de i-ați siluit cu măsuri care, se vede, au fost ineficiente, iar acum siluiti a doua generație, să treacă și ei prin ce au trecut colegii lor anii trecuți.
Scoala voastră online e o gluma proastă. Cea mai proastă. Ați înghesuit pe ultima sută oamenii în magazine pana la ora 18. Adică creati deliberat focare de infectie. Sunt oameni care lucrează, încă, pentru că majoritatea nu mai pot lucra, între orele 9-17. Intr-o ora îi înghesuiți pe toti la cumpărături.
A crescut infracționalitatea cu măsurile voastre. Se atacă fără discriminare societăți comerciale și persoane fizice, pentru că oamenii au rămas fără venituri și nu mai au din ce să trăiască. Distrugeți o țară, în timp ce evaluati spitalizarea unui bolnav de Covid la cateva mii de euro.
Vine primăvara, cresc temperaturile, voi ne spuneati acum un an că la temperaturi crescute covidache se înmoaie. Ce faceți cu noi?
Aveti postacii vostri de serviciu care au reusit să bagatelizeze și protestele și să spuneți țării că sunt făcute numai de cetățeni de etnie romă care nu mai au ce fura noaptea. Chiar credeți că puteți prosti o țară ?
Cât credeți că o să o mai duceți așa ? Ati îngropat o țară. Nu-i bai, toată Europa arată la fel, că suntem cetateni europeni.
De ce sunt peste 23 de state in USA care nu mai au niciun fel de restricție ?
De ce nu a fost îngropată Rusia din cauza Covid ?
De ce oamenii se plimbă liberi și fără măști în China?
Australia ce face? Că dacă e mondială pandemia, păi atunci să fie.
De ce nu se aude nimic din America de Sud despre pandemia mondiala, cum o numiti?
Ne-ați găsit pe noi, să nu zic proștii proștilor , îngropați în interesele UE, să ne puneți jugul la gât și să ne credeți sclavi.
Istoria se va răzbuna !
1 thought on “Tot mai mulți judecători se ridică împotriva mascaradei Covid. Dna judecător Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj – „Ne-au ascuns tratamente simple și au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui bolnav de Covid””