Facturile la energie explodează. Procesul de liberalizare, doar o minciună
Creșterea prețului la energie electrică este o lovitură uriașă pentru români. 49% este creșterea reală la energia electrică, iar la gaze 500%, a spus Iulian Iancu, la Antena 3.
Românii plătesc cu 30% mai mult decât europenii din vest la facturile la energia electrică. Iulian Iancu, fost președinte al Comisiei pentru Industrii a vorbit despre aceste prețuri uriașe la facturile la energia electrică:
”Spuneam că vom înregistra o creștere la gaze naturale cu 49% în primul an. Din păcate, a fost o creștere cu 80% în primul an. S-a dus la 100% în următorul an și a intervenit OUG 114 care a întors prețurile la nivelul inițial precedent procesului de liberalizare, adică la 68 de lei pe megawatt oră la gaze naturale, când prețul de producție era de 47,5 lei. (…)
Avem prețuri mai mari decât Germania, Franța, Italia, Olanda, Ungaria, Austria și continuăm lista. Este o subminare directă a competitivității economiei românești.
În mod indirect, e o lovitură dramatică dată României, economiei și cetățeanului român. Lumea nu e atentă, de aceea s-a ales acest moment. Cel mai grav virus este al creșterii prețurilor la energie care se va duce pandemic în toate prețurile din această țară.
Ne va scoate economia din orice cursă de competitivitate, adică din orice șansă de a mai vinde ceva, chiar pe piața europeană, chiar cu colegii și prietenii noștri europeni, nu vom mai putea concura cu nimeni.
49% este creșterea reală la energie din mai 2020 până astăzi, iar la gaze naturale, la producător, creșterea din martie 2020 până acum este de 500%, ambele creșteri sunt fără precedent în istoria sistemului energetic din România, dar și-n istoria sistemelor energetice la nivel mondial, nu s-a mai întâlnit în istoria sistemului energetic să ai o creștere cu 25% o dată, este fără precedent. 500% la producător demonstrează că (…) producătorul încearcă să recupereze pierderea pe seama consumatorului și s-a dus până dincolo de orice limită.
De ce a putut el să se ducă? Abia acum înțelegem marea minciună a procesului de liberalizare. Nu poți să ai liberalizare cu doar doi producători, e imposibil, e o mare minciună, cei doi producători se vor înțelege, nici nu trebuie să facă o înțelegere explicită.”