Florin Cîțu, huiduit și la Galați. Protestatarii i-au cerut demisia

După episodul de la Iași, Florin Cîțu nu a reușit să scape de protestatari nici la Galați. A fost primit cu huiduieli și înainte de a-și prezenta moțiunea cu care participă la congresul din 25 septembrie împotriva lui Ludovic Orban. 

Aflat in vizită la Galaţi, a fost așteptat de un grup de protestatari la intrarea în  Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Aici, Cîțu şi-a prezentat programul liberalilor gălăţeni pentru a fi susținut la alegerile din PNL, aceștia în schimb, i-au cerut demisia.

Florin Cîțu a evitat să intre în Grădina Botanică pe intrarea principală şi, pentru a fi ferit de protestatari, a fost adus pe o intrare laterală.

Nu a scăpat însă de huiduieli nici la intrarea în Prefectură.

La întânirea cu pensionarii gălăţeni, cărora le promisese că le va asculta supărările legate de recalcularea pensiilor şi de Legea pensiilor, Cîțu le-a mai făcut o promisiune şi anume că le va media o întâlnire cu ministrul Muncii, Raluca Turcan.

După întâlnire, oamenii au ieşit cam debusolaţi, ajungând la concluzia că, Florin Cîţu nu ştie legea pensionării şi nici normativele vechi şi care sunt încă neabrogate după care se calculează încă pensiile, potrivit monitoruldegalati.ro.

Lasă un răspuns