Un pacient de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a fost declarat mort din „greșeală”
Bărbatul de 78 de ani locuiește în comuna Cioroiaşi și este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Rudele acestuia au suferit un șoc când au fost anunțate că acesta a decedat, și s-au pregătit pentru înmormântare. Când a venit, luni, să îl recunoască, familia a constatat că nu este vorba despre ruda lor.
„A bătut clopotul în sat, am adus acei gorniști, practic tot ce se face, în sat, pentru o înmormântare. Și-au dat seama că au încurcat pacienții. Dar oare, în cele două zile, nu au realizat acest lucru? Nu s-au uitat la acea brățară pe care o poartă pacientul la mână?”, a declarat Petrișor Oprea, fiul bărbatului, citat de realitateadecraiova.net.
Mai mult, medicii au trimis o solicitare către poliţie pentru a face necropsia.
Contactat telefonic, managerul spitalului, Laurenţiu Ivanovici, a spus că „încurcătura” s-a produs în secţia ATI.