Fermierii cer deputaților să oprească abuzurile hypermarketurilor
Războiul dintre hypermarketuri și producătorii români se apropie de final, Camera Deputaților fiind obligată să transpună în lege prevederile Directivei europene care elimină practicile comerciale incorecte ale marilor retaileri.
Reprezentanții producătorilor români semnalează că se fac presiuni asupra parlamentarilor astfel încât legea să iasă net în favoarea practicilor abuzive ale hypermarketurilor.
”Marii retaileri au încercat, prin parlamentari, să introducă în proiectul de act normativ prevederi care, practic, legiferau practicile neloiale față de producători. Noi cerem plată la 7 zile a mărfurilor perisabile, pentru că nu poți să plătești o marfă care se vinde în 3-4 zile la 30 de zile, la 40 sau 60 de zile, pentru că asta înseamnă că noi finanțăm hypermarketurile.
În fapt, aceste hypermarketuri nu sunt altceva decât niște mega spații de expoziție, unde fiecare producător merge și își expune marfa. Abia după ce se vinde marfa furnizorul își încasează banii, evident după ce i se opresc toate taxele. Niciodată un hypermarket nu-și investește fondul de capital în marfă.
Mai mult, marfa depreciată în magazin este returnată furnizorului, pentru că recepția mărfii se face abia la plata facturii. Dacă furnizorul livrează 3 tone de roșii și în magazin s-a depreciat o tonă, hypermarketul plătește doar două tone de roșii. Sau se pun niște targeturi și, dacă nu le atingi, te penalizează. De exemplu, faci contract pentru 500 de tone de roșii, livrezi 250 de tone, iar pentru celelalte 250 de tone nu mai primești comandă de la magazin, că a găsit în altă parte mai ieftin. Și tot pe furnizor îl penalizează”, a declarat Ionel Arion, președintele Federației Naționale Pro Agro.
Reprezentanții producătorilor români se plâng de faptul că marii retaileri pun tot felul de condiții restrictive în contracte, ajungându-se la o decapitalizare fără precedent.
”Degeaba încercăm noi să producem dacă piața de desfacere este 80% în retail. Au ajuns să acapareze și producătorii și procesatorii sub brand-ul propriu al hypermarketului, controlând toată piața, iar acum aceia sunt furnizori captivi. Cerem aceleași drepturi pe care le au și producătorii din celelalte țări din UE, adică practici comerciale corecte, pentru că acolo marii retaileri nu-și permit să facă abuzuri pentru că imediat sunt sancționați de lege.
Toate practicile abuzive ale hypermarketurilor din România au dus la decapitalizarea producătorilor, care nu au acces la piață și nu se pot dezvolta. De multe ori primesc bani pe marfa livrată care nu acoperă nici costurile de producție. Practic, aceste hypermarketuri căpușează tot ce există subvenții, pentru că subvenția a fost dată pentru ca populația să aibă acces la hrană la prețuri suportabile, lucru care nu se întâmplă”, a precizat președintele Pro Agro, Ionel Arion, citat de Național.ro
Pericolul cel mai mare este ca transpunerea Directivei europene care reglementează practicile comerciale să fie o reinterpretare românească în defavoarea producătorilor locali, susțin reprezentanții Federației Naționale Pro Agro.
”Avem semnale că lobby-ul marilor retaileri este atât de puternic încât forma finală a legii îi va îngropa definitiv pe producătorii români”, a mai afirmat Ionel Arion, președintele Pro Agro.