Ucraina condiționează drepturile românilor de pe teritoriul său și în noua variantă pentru legea minorităților
În noua variantă pentru legea minorităților, respectarea drepturilor românilor de pe teritoriul Ucrainei este condiționată, potrivit Știripesurse.
Mai mulți deputați ai Radei Supreme au înaintat Parlamentului spre examinare, un document privind modificările la Legea minorităților naționale din Ucraina, relatează TASS, potrivit Rador.
Anterior, Comisia de la Veneția, organism consultativ al Consiliului Europei, a adus critici legii minorităților din țara aflată în război. În urma unui apel comun al României și Ungariei, reprezentanții Comisiei de la Veneția au concluzionat că prevederile legilor ucrainene privind eduația, limba și minoritățile contravin valorilor europene.
Proiectul de lege înaintat Radei Supreme, după cum reiese din nota explicativă la acesta, este îndreptat spre clarificarea criteriilor pe baza cărora vor dezvolta o metodologie de utilizare a limbilor minorităților naționale în comunicarea cu autoritățile și în utilizarea toponimiei în localităţile în care trăiesc în mod tradiţional sau din care este formată o parte semnificativă a populaţiei. Documentul are ca scop, de asemenea, clarificarea inclusiv a procedurii de determinare a unor astfel de localităţi.
Care este condiția
În ambele cazuri, se planifică atribuirea responsabilităţii pentru acest lucru guvernului țării. În plus, documentul presupune că drepturile și libertățile minorităților naționale pot fi limitate prin lege “în interesul securității naționale, integrității teritoriale și ordinii publice, pentru a preveni tulburările sau infracțiunile, pentru a proteja sănătatea publică, pentru a proteja drepturile și libertățile altor persoane, dacă o astfel de restricţie este necesară în societatea democratică”.
În plus, nu s-au făcut deloc progrese în renunțarea la așa-zisa limbă moldovenească, deși au existat numeroase apeluri ale comunității românești din Ucraina de a se insista pe toate căile pentru a se renunța la această sintagmă de sorginte sovietică.