Val de morți subite în rândul românilor: Tânără de 25 de ani, pompier de 44 de ani, fost model de 51 de ani, șofer de 54 de ani, asistent de 37 de ani

Gabriela Șalgău (51), româncă stabilită în Italia, în provincia Veneția, fostă Miss Lady Sanremo în anul 2022, a fost găsită fără viață în locuința sa din Portogruaro, cauza cea mai probabilă fiind un infarct.

Alerta a fost dată de familia Gabrielei, îngrijorată că femeia nu mai dădea niciun semn de viață. Salvatorii au intrat în casă, femeia fiind găsită în dormitorul său, fără viață, relatează Știripesurse.

La originea morții, din ce se pare, ar fi vorba despre un atac de cord.

Carabinierii au fost, de asemenea, prezenți la fața locului pentru toate investigațiile.

Cadavrul a fost transferat la morgă.

Gabriela era din Suceava, dar își construise o nouă viață în Portogruaro. Era cunoscută de asemenea pentru implicarea sa în cauze nobile, în special în lupta împotriva violenței asupra femeilor.

Cristi Crețescu (44), pompier la o companie petrolieră din Târgu Jiu; i s-a făcut rău după ce a jucat un meci de fotbal, s-a prăbușit și nu a mai putut fi salvat.

Concluzia legiștilor a fost că bărbatul a suferit un atac de cord. Cristi Crețescu, pompier la Petrom, nu era cunoscut ca având probleme de sănătate, nu fuma și nu consuma alcool. La un moment dat în timpul meciului i s-a făcut rău, a ieșit de pe teren și s-a prăbușit la pământ, a relatat Fanatik.

„Era un băiat nemaipomenit. Nu bea, nu fuma, nu avea probleme. Nimeni nu își explică ce s-a întâmplat. Știu că i s-a făcut rau brusc, după meci, a căzut și nu a mai putut fi salvat.

A fost și la echipa locală de fotbal din Turburea. Era pompier la petrol”, a declarat primarul din Turburea, Ion Bîrcă, pentru pandurul.ro.

Decesul lui Cristi Crețescu vine la doar o lună după cel al unui alt pompier, Viorel Bornaz, din Bârlad, care a făcut infarct în timp ce se afla la picnic. Bârlădeanul avea doar 38 de ani.

Într-o sâmbătă de la mijlocul lunii septembrie, Viorel Bornaz se afla împreună cu familia și colegii la iarbă verde, în zona Cotu-Negru, când a făcut, fără a fi bolnav, un stop cardio respirator.

Colegii săi pompieri l-au resuscitat imediat la fața locului, bărbatul și-a revenit puțin, dar la scurt timp a interveni al doilea stop cardio respiratior. Tragedia este dublată de faptul că Viorel Burnaz urma să devină tată în luna decembrie.

Și la Cluj a murit anul acesta un pompier, sergentul majora Roberto Berci, care avea doar 24 de ani. Născut în 1999, acesta era proaspăt absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești și fusese repartizat ca pompier militar în Cadrul Detașamentului Dej, a mai scris Fanatik.

Dorin Despa (37), asistent medical la Spitalul de Pneumoftiziologie Iasi, deocamdată se cunoaște doar că a murit subit.

Veste șocantă pentru colectivul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași la decesul subit al unul asistent medical în vârstă de numai 37 de ani. Conducerea spitalului a transmis un mesaj pe pagina oficială.

„Împietriți și înmărmuriți. Așa am rămas. Dragul nostru Dorin, sufletul Terapiei Intensive. 37 de ani… Dumnezeu să te ierte și să te păstreze în sufletul nostru. Întregul colectiv al spitalului este în doliu astăzi”, este mesajul transmis pe pagina spitalului, relatează Știri de Iași.

Dumnezeu să il odihnească!

Diana ApostoI (25), tânără din Oradea, decedată brusc din cauza unei tromboembolii pulmonare. Diana a terminat psihologia la Facultatea de Științe Socio-Umane Oradea.

O tragedie a avut loc la Vama Albița, unde un șofer moldovean în vîrstă de 54 de ani a suferit un stop cardio-respirator în terminalul de camioane. Serviciul Vamal al Republicii Moldova a confirmat acest incident, potrivit portalului Noi.md

Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, în dimineața zilei de vineri, în jurul orei 05:00, pe teritoriul terminalului de la biroul vamal Albița, șoferul a căzut din cabina camionului.

Echipajele de urgență medicală din România au fost chemate la fața locului și au constatat decesul bărbatului în vîrstă de 54 de ani, cetățean al Republicii Moldova.

Conform informațiilor furnizate de BZV.ro, medicii au aplicat manevre de resuscitare intensivă timp de aproximativ o oră, însă, din nefericire, toate eforturile lor au fost fără rezultat. 

Petre Prioteasa profesor și scriitor din Craiova, a decedat la vârsta de 80 de ani. La sfârșitul lunii septembrie mărturisea pe Facebook că este grav bolnav din cauza vaccinului.

Sursa: ActiveNews

Lasă un răspuns

Previous post Studiu: Copiii din țările sărace sunt intoxicați cu plumb
Next post STUDIU: Efectele vaccinării în masă – Tinerii mor secerați de cancere